Un consilier local PNL susține că ședințele de partid sunt „sub standardul de civilizație”

Un consilier local PNL susține că ședințele de partid sunt „sub standardul de civilizație
Publicat: 02/07/2019, 14:44

Scrisoarea care a creat scandal între liberalii gălățeni este semnată de consilierul local PNL, Ion Cordoneanu și se adresează președintelui PNL Galați, George Stângă, pe care îl acuză că în ultima ședință de partid a tolerat anumite ieșiri „neprietenoase” la adresa deputatului Victor Paul Dobre, fostul lider al liberalilor gălățeni.

„Îmi iau precauții dinainte: nu sunt în vreun război cu nimeni și nu sunt părtinitor, dar nu pot să nu observ că singurul responsabil de escaladarea atmosferei incalificabile din sală, în opinia mea, sunteți dumneavoastră: președintele partidului, cel care prezidează de jure și de facto lucrările Comitetului de Coordonare Județean, nu reacționează în niciun fel atunci când foarte multe voci din sală se manifestă sub standardul de civilizație! Și nu doar că nu încercați nici cel mai mic gest pentru a restabili o atmosfera civilizată, dar, în momentul în care ne-am intersectat privirile, am înțeles că ceea ce se întâmplă vă face plăcere: adversarul dumneavoastră de opinie din acea sală era agresat verbal și asta se petrecea cu încuviințarea dumneavoastră”, a scris Ion Cordoneanu în documentul trimis conducerii PNL Galați.

În plus, Ion Cordoneanu îi solicită șefului PNL Galați să răspundă acuzațiilor care i se aduc în spațiul public în privința unor contracte încheiate cu primării conduse de membri PSD.

„În ultima vreme, după cum probabil știți, sunt publicate pe Facebook o serie de postări care pun în discuție contractele unei firme și sumele destinate acestei firme pentru serviciile prestate în diferite localități din județul Galați și nu numai. Aspectele vizate de aceste postări se referă atât la legalitatea modului în care ar fi fost făcute achizițiile, cât și la aspectele de moralitate politică ale unor asemenea practici, avându-se în vedere faptul că firma vizată ar fi beneficiat, prin atribuire directă, de contracte încheiate cu localități ale căror administrații sunt conduse de Partidul Social Democrat. Îmi declin orice competență în materie juridică pentru a putea face aprecieri de această natură. Consider, însă, că informațiile relatate în aceste postări aduc în spațiul public online grave prejudicii de imagine filialei județene a Partidului Național Liberal de la Galați, al cărei președinte sunteți”, a mai scris Cordoneanu.

Acesta este de părere că președintele PNL Galați trebuie să ia atitudine împotriva acestor dezvăluiri care afectează imaginea atât a sa, cât și a organizației locale.

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, președintele PNL Galați, George Stângă, a declarat că va citi scrisoarea și va oferi răspunsuri ulterior.

Foto: Mediafax Foto

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Cât vor cheltuii fanii lui Taylor Swift ca să o vadă în concert în Marea...
×